MEMORIE ȘI ÎNVĂȚARE

De ce este obligatoriu să reconsiderăm relația cu greșeala dacă vrem să rămânem actuali în lumea în care trăim, cu Paul Olteanu

CONCEPT

Știința Memoriei și a Învățării este unul dintre cele mai relevante masterclass-uri pe care le-am construit, pentru că ne ajută să rămânem actuali și relevanți într-o lume a cărei viteză de schimbare ne provoacă să evoluăm continuu. 

Programul aduce în prim-plan concepte cheie precum arhitectura memoriei, modelele mentale și neuroplasticitatea, oferindu-ți instrumentele necesare pentru a-ți optimiza performanțele de învățare. Tot aici discutăm diferența între ce cunoaștere și obiceiuri, dar și de ce oamenii uita ce le spui, dar nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă.

Vei învăța cum combină creierul nostru prezentul cu trecutul în ceea ce percepem drept realitate și vei explora pașii și etapele învățării, fundamentate în munca unor cercetători precum Stanislas Dehaene sau Andrew Huberman. Descoperă strategii practice, precum preactivarea și practica deliberată, cum fazele zilei îți influențează capacitatea cognitivă și află cum să fixezi și să encodezi ce vrei să înveți într-un mod eficient. 

Încheiem masterclass-ul cu un super protocol comportamental pentru mobilizarea plasticității și cu o sinteză a celor mai relevante strategii pentru optimizarea învățării.

TEMATICĂ

  1. De ce contează Știința Învățării
  2. Arhitectura Memoriei
  3. Modele Mentale
  4. Cum funcționează percepția (o perspectivă integrativă)
  5. Neuroplasticitatea în copilărie și cum o activezi în viața adultă
  6. Pașii și Etapele Învățării (Stanislas Dehaene & Andrew Huberman)
  7. Preactivarea
  8. Practica Deliberată
  9. Fixarea / Encodarea
  10. Superprotocol pentru Învățare și Plasticitate (Andrew Huberman)
  11. Ciclurile Ultradiene, Atenția și Fazele Zilei
  12. Sinteză: Strategii pentru Optimizarea Învățării

CE BENEFICII ÎȚI ADUCE MASTERCLASS-UL

Arhitectura memoriei

Descoperi arhitectura și procesele fundamentale ale memoriei, îmbunătățind abilitățile de reținere și recuperare a informațiilor

Oamenii uită ce le spui, dar nu cum ii faci să se simtă

Înțelegi de ce oamenii uită ce li se spune, dar nu uită cum îi faci să se simtă, comunicând și influențând mai eficient

Neuroplasticitatea creierului

Explorezi conceptul de neuroplasticitate și diferențele între învățarea adulților și a copiilor, optimizând procesul de învățare în funcție de vârstă și experiență

Pașii și etapele învățării

Descoperi pașii și etapele cheie ale procesului de învățare, organizându-ți și eficientizând propriul proces de învățare

Preactivare și practică deliberată

Utilizezi preactivarea și practica deliberată, obținând rezultate mai bune și mai durabile în învățare.

Îmbunătățirea fixării și encodării informației

Îți îmbunătățești fixarea și encodarea informațiilor, consolidându-ți cunoștințele și le accesezi mai ușor

Superprotocol pentru plasticitate

Aplici superprotocolul comportamental dezvoltat de Andrew Huberman pentru învățare și plasticitate, maximizând potențialul de învățare și plasticitatea creierului

Sinteză. Strategii pentru optimizarea procesului de învățare

Descoperi o sinteză a celor mai recente strategii cheie pentru optimizarea procesului de învățare, aplicabile imediat și în mod practic

ÎNVAȚĂ ÎN RITMUL TĂU

Noi credem că învățarea are multe forme și te încurajăm să înveți în stilul și în ritmul tău. Iată ce am creat pentru tine în acest curs:

  • 5.5 ore de training preînregistrat cu Paul Olteanu
  • Suport video și rezumate vizuale pentru întreg cursul
  • Quiz-uri prin care testezi cât de multe ai înțeles din curs
  • 40% reducere la abonamentul Premium, cu acces la peste 150 de ore de conținut audio-video

La finalizarea cursului mai primești:

  • Diplomă emisă de Mind Architect 
  • Credite ICF pentru exersarea competențelor core.

MEMORIE ȘI ÎNVĂȚARE

€325

Descoperă de ce este obligatoriu să reconsideri relația cu greșeala dacă vrei să rămâi actual, care e arhitectura memoriei, diferențele dintre învățarea la adulți și la copii, dar și strategii prin care îți poți maximiza potențialul de învățare.

BUNDLE RECOMANDAT

 €450  €375

Noi credem că atât fundația, cât și aprofundarea sunt importante. De aceea, am creat pentru tine un bundle din care vei învăța atât cele mai importante concepte din neuroștiință, dar și moduri prin care poți optimiza învățarea și te poți păstra actual și relevant în lumea actuală. Toate acestea aplicate în viața de zi cu zi.

Ascultă un episod relevant

O mostră din curs

Previous slide
Next slide

Autorul cursului

Paul Olteanu

Master Trainer, 
Executive Coach

Paul Olteanu activează ca Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare.

În 2019, Paul a fost desemnat cel mai bun trainer (Gold Award) și al doilea cel mai bun coach (Silver Award) din România, la gala „L&D Awards”. Topul a fost realizat în urma votului direct a 567 de directori și manageri de HR din toată țara.

În 2021, și ca urmare a creșterii de care s-a bucurat Mind Architect, Paul a câștigat premiul Absolute Online Personality of the Year acordat în cadrul Webstock Awards, iar în 2022 podcastul Mind Architect a câștigat la aceeași gală locul 1 pentru cel mai bun podcast sprijinit de un brand din România.

ÎȚI MAI RECOMANDĂM:

NEUROBIOLOGIA STRESULUI

Activitățile care nu se mai termină. Responsabilitățile de acasă și de la birou. Resurse parcă prea puține pentru a putea duce tot stresul.

Cum ne transformăm stresul în aliat și care sunt instrumentele practice pentru a...

OA Cursuri_MI+NS+BB

RECOMANDAREA NOASTRĂ

Noi credem că atât fundația, cât și aprofundarea sunt importante. De aceea, am creat pentru tine un bundle din care vei învăța atât cele mai importante concepte din neuroștiință, felul în care reacționează creierul la situațiile stresante, dar și moduri prin care poți optimiza învățarea și te poți păstra actual și relevant în lumea actuală. Toate acestea aplicate în viața de zi cu zi.

OA Cursuri_BB

BRAIN BASICS

Dacă vrei să înveți lucrurile esențiale sau baza, noi îți recomandăm acest curs. În cele 3 ore vei învăța lucrurile esențiale despre cum funcționează creierul în situațiile de zi cu zi.

Calendar
cursuri live
Mind Architect

Dacă vrei să participi la un curs live sau tema care te interesează nu este încă disponibilă în Online Academy, înscrie-te la unul dintre cursurile și masterclass-urile susținute de trainerii Mind Architect.