BRAIN BASICS
Fundamente neuroștiințifice aplicate în viața de zi cu zi
Concept
Funcționăm pe pilot automat, dar avem impresia că ne putem controla emoțiile, senzațiile, gândurile și comportamentele.
Luăm decizii fără să știm de ce, iar apoi petrecem zile, luni și chiar ani argumentând rațional de ce am luat o hotărâre profund emoțională.
Realitatea este că operăm cu un sistem nervos extrem de complex, pe care îl înțelegem foarte puțin și este momentul să schimbăm asta.
Avem nevoie să devenim conștienți de ecosistemul existent în interiorul nostru și să ne îngrijim de el ca atare. Să fim atenți la ce ne comunică și să îl tratăm cu grijă. Atât pe al nostru, cât și pe al celor din jur.
Tematică
- Evoluția înțelegerii noastre despre creier și funcționarea lui
- Arhitectura Sistemului Nervos
- Ce face Sistemul Nervos – Senzație, Percepție, Gânduri, Emoții și Comportament
- Cele 4 nevoi / motivații biologice universale
- Arhitectura cerebrală și etapele de dezvoltare a funcțiilor cognitive
- Neurochimicalele stării de bine și ale supraviețuirii
- Sistemele decizionale și cum contribuie fiecare la viața de zi cu zi (Sistem 1 / Sistem 2 ; Călăreț / Elefant ; Conștient / Inconștient)
Ce beneficii îți aduce conținutul acestui masterclass
- Descoperă evoluția înțelegerii despre creier și funcționarea lui de-a lungul timpului, pentru a obține o perspectivă amplă asupra cunoștințelor noastre.
- Explorează în detaliu arhitectura sistemului nervos, dezvăluind secretele structurii și funcționării sale.
- Înțelege procesele complexe de senzație și percepție, descoperind cum creierul transformă informațiile senzoriale în percepții conștiente și apoi, comportamente.
- Explorează tărâmul fascinant al gândurilor și emoțiilor, descoperind cum sunt generate și controlate de creierul nostru.
- Descoperă cele patru nevoi biologice fundamentale și înțelege cum acestea influențează comportamentul și funcționarea noastră socială.
- Explorează arhitectura cerebrală și etapele dezvoltării funcțiilor cognitive, dezvăluind cum creierul se transformă și influențează abilitățile noastre cognitive.
- Descoperă complexitatea neurochimică a stării de bine și a supraviețuirii și fă cunoștință cu dopamina, serotonina, oxitocina, endorfinele, cortizolul și adrenalina.
- Explorează sistemele decizionale din creier și cum contribuie fiecare la viața noastră de zi cu zi. Înțelege diferențele între Sistemul 1 și Sistemul 2, analogia Călărețului și Elefantului, precum și interacțiunea dintre conștient și inconștient.
Același conținut pe orice platforma:
În plus
Sisteme decizionale, Călărețul și Elefantul din mintea noastră
Să recapitulăm. Ce primești:
40% discount la abonamentul anual MindArchitect.ro în primul an și acces la peste 150 de ore de conținut de învățare
Autor curs
Paul Olteanu
Master Trainer, Executive Coach
Paul Olteanu activează ca Master Trainer și Executive Coach, specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare.
În 2019, Paul a fost desemnat cel mai bun trainer (Gold Award) și al doilea cel mai bun coach (Silver Award) din România, la gala “L&D Awards”. Topul a fost realizat în urma votului direct a 567 de directori și manageri de HR din toată țara.
În 2021, și ca urmare a creșterii de care s-a bucurat Mind Architect, Paul a câștigat premiul Absolute Online Personality of the Year acordat în cadrul Webstock Awards, iar în 2022 podcastul Mind Architect a câștigat la aceeași gală locul 1 pentru cel mai bun podcast sprijinit de un brand din România.
Îți mai recomandăm:
NEUROBIOLOGIA STRESULUI: Cum ne transformăm stresul în aliat și care sunt instrumentele practice pentru a ne crește reziliența
Lucru peste program. Activități care nu se mai termină. Responsabilități acasă și la birou și resurse parcă prea puține pentru a le gestiona.
Ce facem cu stresul care pare că...
Calendar cursuri Mind Architect
Dacă preferi să te alături cursurilor live sau ai parcurs un curs online și vrei să încerci și experiența cu grupul sau pur și simplu tema care te interesează nu este încă disponibilă în Online Academy, înscrie-te la unul dintre cursurile și masterclass-urile susținute de trainerii Mind Architect.
PCM – Process Communication Model
Trainer: Paul Olteanu
Data: 27-29 sept. 2023
Ora: 10:00 – 18:00
Locație: Zoom
Preț: 615€ + TVA / pers.
PCM - Process Communication Model
Trainer: Alexandra Irod
Data: 11 – 13 oct. 2023
Ora: 10:00 – 18:00
Locație: Zoom
Preț: 615€ + TVA / pers.
Introducere în Public Speaking
Trainer: Ioana Jongsma
Data: 18, 25 oct, 1 nov. 2023
Ora: 10:00 – 14:00
Locație: Zoom
Preț: 515€ + TVA / pers.
PCM – Process Communication Model
Trainer: Paul Olteanu
Data: 15 – 17 nov. 2023
Ora: 10:00 – 18:00
Locație: Zoom
Preț: 615€ + TVA / pers.